Stefan Kaegi
Uncanny Valley
Rimini Protokoll / Berlin / DE
De regulă, ne gândim la roboţi ca la nişte maşini de lucru, executanţi eficienţi şi cu maximă precizie ai unor sarcini. În industria germană, pentru evitarea complicaţiilor sentimentale, roboţii abia seamănă cu oamenii. În contrast cu Asia unde, de o vreme sunt dezvoltaţi şi roboţi umanoizi, de pildă ca îngrijitori sau parteneri sexuali. Asemănarea exterioară cu oamenii înlesneşte acceptarea acestor maşini. Totuşi, dacă robotul seamănă prea mult cu omul, începem să fim loviţi de neîncredere: ce este om, ce e maşină? Cercetătorii japonezi în robotică numesc această asemănare ciudată drept “uncanny valley” (valea stranie / misterioasă).
În timpul pregătirii spectacolului, regizorul Stefan Kaegi a lucrat pentru prima dată cu un scriitor şi dramaturg: Thomas Melle a permis să i se facă o dublură animatronică. Acest umanoid va lua locul autorului, punând întrebări de genul: cum se va simţi originalul, dacă copia va prelua conducerea? Va ajunge originalul să se cunoască mai bine prin intermediul copiei sale electronice? Va deveni copia rivalul originalului sau mai degrabă se vor ajuta şi completa reciproc?
Iniţial, spectacolul Rimini Protokoll a fost realizat de Münchner Kammerspiele, în colaborare cu instituţii şi organizaţii ca Berliner Festspiele – Immersion, Donaufestival (Krems), Feodor Elutine (Moscova), FOG Triennale Milano Performing Arts (Milano), Temporada Alta – Festival de Tador de Catalunya (Girona), SPRING Utrecht.
Drepturi de reprezentare : Teatrul Rowohlt Verlag, Reinbek bei Hamburg.
STEFAN KAEGI
Stefan Kaegi scrie şi regizează spectacole de teatru documentar, programe radio şi transmisii audio live, creează producţii integrate cu mediul urban, prin diverse colaborări. În spectacolele sale foloseşte cercetări, audieri publice, documente ale unor procese, prin care scoate la lumină vocea „experţilor”, care nu au competenţe actoriceşti, dar care au ceva de spus.
Printre producţiile sale recente se numără Situation Rooms – spectacol multi-player-video, 100% São Paulo – cu 100 de localnici pe scenă –, şi World Climate Conference – o simulare a conferinţei ONU, prezentată la Schauspielhaus Hamburg, în faţa a 650 de spectatori. Producţia Utopolis, cu 48 de difuzoare portabile, a avut premiera la Festivalul Internaţional din Manchester. Kaegi creează tot mai mult şi pentru muzee. De curând, Centre de Cultura Contemporània de Barcelona a prezentat eco-instalaţia win < > win şi captivantul film „de plimbare” Urban Nature. „Plimbarea sonoră” Remote X, un tur audio pentru 50 de căşti, a fost adaptată în zeci de oraşe, de la Taipei la Santiago de Chile, iar cu instalaţia interactivă Nachlass, care prezintă oameni ce nu mai au mult de trăit, a făcut deasemenea turnee în lume.
În 2005, la Festivalul Politik im Freien Theater a câștigat Premiul juriului pentru Mnemopark. În 2010, a obţinut Premiul European al Diversității Culturale, în 2011, Premiul juriului la Festivalul de Teatru din Saraievo pentru spectacolul Radio Muezzin, prezentat și la Festivalul Reflex2, în Sfântu Gheorghe. În 2015, spectacolul Remote Moscow a fost nominalizat pentru Masca de Aur în Rusia, iar în 2018, a câștigat Marele Premiu al Festivalului Bitef din Belgrad, pentru Nachlass.
RIMINI PROTOKOLL
În anul 2000, Helgard Haug, Stefan Kaegi și Daniel Wetzel au creat „marca teatrală” Rimini Protokoll și de atunci fac diferite proiecte sub această denumire. Proiect cu proiect, ei au extins conceptul de teatru, pentru a aborda realitatea mereu dintr-o perspectivă nouă.
Deseori, Rimini Protokoll își dezvoltă producțiile de scenă, intervențiile, instalațiile performative și jocurile de sunet împreună cu experți care și-au însușit cunoștințele și abilităţile în afara teatrului. Ba mai mult, preferă să transpună situații sau structuri sociale în forme teatrale. Multe dintre creațiile lor au drept semne distinctive interactivitatea și utilizarea ludică a tehnologiei.
Printre altele, Rimini Protokoll a primit premiile germane de teatru Mülheimer Dramatikerpreis și Faust, a mai primit Grand Prix Theatre al Oficiului Cultural Federal elvețian, Premiul Teatrului European, Leul de Argint al Bienalei de Teatru de la Veneția, Premiul German al Jocului de Sunet și premiul War Blinded Audio Play. Din 2003, sediul de producție Rimini Protocoll se află la Berlin.
ECHIPA
Concepție, text și regie: Stefan Kaegi
Text / Corp / Sunet: Thomas Melle
Echipament: Evi Bauer
Animatronic: Chiscreatures Filmeffects GmbH
Fabricarea și prelucrarea artistică a capului de silicon / culoare și păr: Tommy Opatz
Fabricarea și prelucrarea artistică a capului de silicon / culoare și păr, Rework animatronics (2023): Steegmüller Skulpturen
Dramaturgia: Martin Valdés-Stauber
Proiect video: Mikko Gaestel
Muzica: Nicolas Neecke
Coordonator producție: Rimini Protokoll / Transport: Monica Ferrari
Proiect lumini / Transport: Robert Läßig, Martin Schwemin, Lisa Eßwein
Proiect sunet și video / Proiect: Jaromir Zezula, Nikolas Neecke, Manuela Schininá
Durata: 1 oră – fără pauză
limbă: EN
traducere simultană: HU, RO
Premiera: 2018