„Ritualul primăverii“ sau despre „domnia“ mamei peste sufletul omului – Ziua a opta

Conflictul dintre generații, o temă mereu actuală, a fost adus pe scena Teatrului Tamási Áron în cea de-a opta zi a festivalului REFLEX4, într-un spectacol realizat de trupa She She Pop din Berlin. Funcționând fără regizor, grupul de performeri germani se folosește de instrumentele culturii pop, dar și de elemente preluate din cultura de masă de tip telenovele sau reality show-uri.

Deși pare o simplă confruntare între perspectivele diferite asupra lumii, pe care le are fiecare generație, spectacolul „Ritualul primăverii“ transferă lucrurile într-o zonă mult mai sensibilă, aceea a amprentei pe care mamele și-o lasă asupra psihicului copilului lor, viitor adult, care uneori se identifică într-atât cu propria mamă, încât nu reușesc să se mai regăsească pe sine. Indiferent că este vorba despre o mamă severă sau de una permisivă, despre o mamă înțelegătoare sau exigentă în exces, ea devine punctul de referință constant din viața individului care fie încearcă să se distanțeze net de imaginea mamei, mereu prezentă în mintea și sufletul lui, fie își manifestă recunoștința, însă niciodată nu este pe deplin mulțumit și mereu simte că multe aspecte negative din viața sau personalitatea sa ar fi putut lipsi dacă mama ar fi avut un cu totul alt comportament. Indiferent din ce unghi s-ar privi problema, un lucru rămâne cert, copilul face totul să-și mulțumească mama, rareori reușind să se întoarcă la sine și la propriile nevoi sufletești. „Ritualul primăverii“ scoate astfel la iveală aspectele care adesea sunt îngropate în relațiile mame-copii, dar cu precădere în relațiile mamă-fiică.

În celălalt plan, mamele vorbesc despre sacrificiu, despre felul în care apariția copilului în viața lor le-a schimbat existența, despre frustrări și neîmpliniri, despre bucruii și vise abandonate, care se nasc odată cu maternitatea, fenomen ireversibil în viața femeilor, care, deși doresc doar binele copiilor lor, nu reușesc să descopere cum se definește acel bine din perspectiva celui pe care îl cresc.

Prin tematica pe care o abordează, „Ritualul primăverii“ devine astfel un spectacol al căutării de sine, al conflictului interior și al raportării la lume, care sub o formă sau alta se regăsește în toate spectacolele selectate în acest an în cadrul festivalului REFLEX4.

Mirela CARA