Ema Onofrei – Îndrăznește, dacă poți

Suspect de bine dispusă, lumea înaintează incitată spre sala de teatru. Publicul e împărțit în două categorii: tineri și bătrâni. Probabil majoritatea nu se așteaptă la ceea ce avea să urmeze, cu toate că în caietul program e specificat: Recomandat spectatorilor cu vârsta peste 18 ani, iar acest detaliu a fost puternic resimțit în a doua parte a spectacolului. Nicio grijă, cei deranjați nu s-au sinchisit să plece din mijlocul rândului.

Prezenți deja în scenă, cei patru interpreți încep în forță imediat după ce se sting luminile. Sunt machiați cu sclipici auriu. Unul dintre ei vorbește, ceilalți îi dublează atât vorbele, cât și mișcările. Existând întârzieri de câteva secunde, metoda asta dă senzația unui radio stricat sau a unei viziuni din viitor. Mișcările însoțesc fidel textul și, cu toate că îl îngreunează câteodată, ne oferă imagini de toate tipurile. Adevărata experiență începe când textul se termină: urmează un dans dur și încărcat, cu o puternică tentă erotică. Muzica electronică este simplă, susține constant ceea ce se întâmplă pe scenă, iar lumina contribuie la fel de util la atmosfera generală. În timpul dansului sunt și alte intervenții verbale, chiar și momente de teatru în care prezintă diferite situații ale unor personaje. La final vorbesc cântând cu publicul, creând o legătură directă. Ultimul dans este cumva în completarea începutului, determinând un parcurs circular.

Temele existente (superficialitatea, Europa, femeia, politica, moartea și multe altele) sunt general valabile, motiv pentru care spectacolul ar putea fi jucat oriunde în lume. Umorul a avut și el o funcție importantă, construind emoții mult mai dureroase. Râzi? Cum poți să râzi despre așa ceva?

Superficialitatea – interpreții demască omul plin de frici, prefăcut, vulnerabil și superstițios. Un om care nu vrea să-și depășească limitele pentru că se simte mult prea comod printre liniile standard de care este îngrădit. „Aici trebuia să se afle o linie, nu un zid“, rostește tensionat unul dintre actori. Limita neîntrecută crește, crește până te acoperă complet. Nu mai poți să sari peste zid, e prea înalt, prea mare. Te resemnezi.

Europa – numită „femeie cu sâni mari“, e prezentată în cea mai sinceră manieră. S-a format o comunitate care ar trebui să unească țările componente, să le protejeze. Femeia cu sânii mari își vede însă doar de grija ei. Până la urmă sânii trebuie întreținuți. Iar cetățenii sunt mult prea indiferenți pentru a acționa în vreun fel.

Femeia – în două perspective: femeia ca jucărie sexuală și femeia materialistă. Prima femeie se zbate să fie cât mai frumoasă, să mulțumească bărbatul, puternicul mascul. Bărbații o înconjoară, o admiră, o doresc, o folosesc și o tratează ca pe proprietatea lor. „Ești diferită, deci trebuie să fii pedepsită. Eu sunt justiția.“ Publicul râde cu poftă. Femeia este pedepsită. Publicul continuă să râdă. Cea de-a doua femeie aleargă după cel mai bogat bărbat, îl seduce fără a se gândi că ar putea să-i rănească pe cei care țin la ea.

Politica – vine în continuarea femeii materialiste; bărbatul, înșelat de damă cu unul mult mai bogat își dă seama că a fost mințit și înșelat, iar el mult prea credul. Bogatul l-a prostit iar pe el nu l-a deranjat. Ceva mai încolo se joacă un mic moment în care ni se spune că mama și tatăl personajului sunt oameni simpli, neinteresați de politică. Oameni fără preocupări politice, dar evident foarte afectați, cu toate că inconștient. Simți că e vorba de tine.

Pornografia – ca meserie. De ce e tratată diferit? De ce e considerată atât de rușinoasă, din moment ce cu toții ne uităm, cu toții facem sex? Ba chiar ne construim criteriile în funcție de filmele erotice, astfel că toți dorim să arătăm ca un actor porno. Iar relațiile sexuale s-au dereglat, așa cum demonstrează și dansul. Totul a căpătat o tentă sexuală grosolană, puritatea a fost extirpată, la fel și sentimentul curat de iubire. Fetișurile sunt tot mai dubioase; toate supraviețuiesc în lumea tot mai murdară. Te doare și râzi.

Moartea – pe măsură ce îmbătrânești te schimbi, devii tot mai ursuz și morocănos. Ți-e frică de moarte. Spectacolul îți reamintește și îți exploatează această temere. Nu mai râzi?

Ajungem acum la cel mai controversat element, nuditatea. Pe măsură ce tensiunea se intensifică, iar atmosfera devine mult mai gravă, unul dintre actori se dezbracă. Dansează gol, aproape că-și pierde înfățișarea. În fața noastră se desfășoară un ritual al unor oameni-animale, stăpâniți doar de instinctele primare, scoțând sunete și țipete tipice unor animale sălbatice. Iar uneori fredonează. Mai există o fărâmă de om. Nuditatea are funcția de a sparge liniile și zidurile spectatorilor. Îngrozește, aproape că dezgustă, dar nu e înfățișată decât adevărata realitate. Asta e lumea în care trăim. Asta suntem. Dacă n-ar fi fost nuditatea, mesajul n-ar fi fost atât de puternic. Pentru mine a fost greu să rezist. M-a înspăimântat adevărul, n-am vrut să-l accept. Chiar dacă îl cunoșteam în teorie, nu-mi imaginam că poate fi atât de dur. Am trecut prin multe stări în timpul spectacolului (doar de o oră jumate). Am râs, m-am simțit vinovată, m-a durut, am admirat, am fost tristă… Pentru mine, cea mai tristă scenă a fost când dansatorii se jucau pe scenă, fredonau și părea că se simt bine, se tachinau; goi, haotic și brutal. Publicul hohotea ca într-o singură voce. Eu m-am simțit ca la circ. Circ cu oameni în loc de maimuțe.

S-a râs la fiecare glumă. Uneori la unison, alteori râsete răsfirate. Dacă intrai în astfel de momente în sală, erai convins că e vorba de o comedie. Doar că nu e. Râsetele aveau în ele vibrații stranii.

Un spectacol pe care oricine ar trebui să-l vadă, dar nu oricine îl poate suporta. O doamnă a ieșit din sală când primul actor s-a dezbrăcat. O altă tânără a plecat în grabă. Și tocmai prin aceste ieșiri cred că spectacolul a transmis exact ceea ce trebuia să transmită. Te-a lăsat cu niște întrebări la care încă vrei să găsești răspuns. Te-a motivat. Nu-ți mai arde nici de sex, nici de competiție și nici de vacanțe scumpe. Vrei doar să ajungi acasă, să-ți îmbrățișezi familia și să-ți săruți persoana iubită. Atât.

*Opinia autorului acestui text este independentă de opinia organizatorilor festivalului.

*În organizarea workshopului In/Between Reflex(ions) partenerul Teatrului Tamási Áron este Institutul Cultural Român.